Lecții de tenis pentru copii și adulți în orașul Brașov.
Vrei să descoperi secretele tenisului?
Să începem prin a ne cunoaște!
DESPRE
Salut! Mă bucur că ești aici!
Eu sunt Alexandru Stemate, actualmente antrenor cu o experiență de peste 20 ani în practicarea și predarea tenisului de câmp și un mare pasionat al sportului în general.
joacăTenis este un proiect pe care l-am creat din dorința de a transmite mai departe cunoștințele sportive acumulate de-a lungul timpului și de a forma o nouă generație de jucători de tenis la fel de pasionați și entuziasmați precum sunt și eu.
joacăTenis este un program susținut de Asociația Club Sportiv Tennis Aces Brașov.
MISIUNE
Misiunea joacăTenis este de a promova sportul alb în rândul brașovenilor de toate vârstele, întregul focus al acestei inițiative fiind de a implementa sportivilor valorile și virtuțile specifice marilor campioni.
Inspirat de viziunea de a atinge perfecțiunea în sport, am ajuns la convingerea că drumul către succes este mult mai ușor alături de oameni devotați reușitei tale.
De aceea, te invit să ne cunoaștem pe terenul de tenis!
Tenisul nu înseamnă doar lovirea unei mingi peste fileu. La joacăTenis considerăm că există o mulțime de avantaje care derivă din practicarea acestui sport fantastic, dintre care cele mai importante sunt îmbunătățirea stării de spirit, a capacității cerebrale, a flexibilității, echilibrului și coordonării. Totodată, tenisul contribuie la însușirea disciplinei și rigorii sportive și îmbunătățește abilitățile sociale.
Programe de antrenament personalizate în funcție de vârsta și nivelul sportivului.
Tenis pentru cei MICI
Programul de inițiere și perfecționare pentru cei mici se adresează tuturor copiilor, indiferent de vârstă sau nivel de competență sportivă.
Antrenamentele sunt concepute pentru a le îmbunătăți calitățile fizice și pentru a le clădi copiilor încrederea în sine prin jocuri și exerciții distractive specifice tenisului.
Tenis pentru cei MARI
Dacă nu ai mai jucat niciodată tenis sau ai puțină experiență cu racheta, acest program te poate ajuta să înveți, să consolidezi și să îți perfecționezi jocul.
Lecțiile de tenis pentru adulți constau în prezentarea și implementarea tuturor elementelor tehnice, învățarea regulilor și tacticilor de bază, precum și în dezvoltarea condiției fizice pentru a practica acest sport într-un mod cât mai eficient și corect posibil.
E mai ușor să joci tenis alături de un antrenor dedicat reușitei tale.
CONTACT
Antrenor ALEXANDRU STEMATE
Dacă doriți să aflați mai multe despre oferta joacăTenis sau pur și simplu doriți să mă salutați, nu ezitați să mă contactați la telefon sau pe email.
BRAȘOV
TEL | +40 724654397
EMAIL | joacatenisbrasov@gmail.com
ADRESA | Bulevardul Gării nr. 5, la clubul de tenis de lângă Sala Sporturilor.